Două spectacole la Festivalul puccinian de la Torre del Lago

Rapsodia One

De 68 de ani, orașul toscan caregăzduiește vila – mausoleu a lui Giacomo Puccini organizează evenimentul anualdedicat marelui compozitor. Pe malul lacului Massaciuccoli a fost construitGran Teatro all’aperto, monumental, de3116 locuri. Când plouă, lucru care se poate întâmpla vara foarte des,spectacolele se suspendă dar, dacă au început, continuă cu acompaniament depian pentru a nu se deteriora instrumentele. Și, bineînțeles, dacă torentelepermit desfășurarea scenică. Nu a fost cazul în 2022, cel puțin în perioada încare am dorit să văd „La rondine” („Rândunica”) și „Turandot”. Ediția din acestan a fost dedicată tuturor celor tineri, precum și complexei personalități alui Pier Paolo Pasolini, regizor, poet, scriitor, dramaturg, scenograf, actor,de la a cărui naștere a trecut un secol.

Rapsodia One FOTO 1  Scena din La rondine JPG

Scenă din „La rondine”

Rândunica măiastră

Pe libretul lui Giuseppe Adami, cu premierăabsolută în 1917 la Monte Carlo, trama aduce întrucâtva cu „Traviata”, o iubireimposibilă între îndrăgostiți de condiții sociale diferite, dar cu ointervenție parentală de natură opusă celei verdiene și cu un altfel de final,renunțarea eroinei la viața de cuplu pentru reîntoarcerea la cea anterioară, decurtezană.

Muzica lui Puccini este străbătută desentimentalism, pasiune și puternică trăire interioară. A fost ceea ce a știutsă propună și dirijorul Robert Trevino, la pupitrul Orchestrei FestivaluluiPuccini, cu concursul corului omonim, pregătit de Roberto Ardigò.

Un decor de sorginte cubistă caredefinește epoca acțiunii, dar care se poate petrece oricând, dacă observămcostumele moderne. Poate doar în actul secund, rochia de deghizare în tânărămuncitoare a Magdei, ceea ce fusese în trecut, a apărut cam pretențioasă. Autorunic, inclusiv al regiei și luminilor a fost Denis Krief. Producția este binegândită în esențele sale estetice, există unele tendințe minimaliste și mărefer pentru primul act la cocktailul ușor sărăcăcios din salonul parizian alMagdei, la barul stilizat din actul secund, de la Bullier’s, dar mai ales lacasa celor doi amorezi de pe Riviera franceză, de o simplitate dezarmantă. Sejoacă însă bine, relațiile între personaje sunt potrivit exprimate.

Rapsodia One FOTO 2 Jacquelyn Wagner și Ivan Ayon Rivas JPG

Jacquelyn Wagner și Ivan Ayon Rivas

Fără să gândească prea mult lainterpreții faimoși ai premierei absolute, Gilda Dalla Rizza și Tito Schipa,ceea ce ar fi fost periculos, perechea principală a adus propriile valorizăripersonajelor Magda de Civry și Ruggero Lastouc. Pentru primul, sopranaJacquelyn Wagner, o americană înaltă, de 42 de ani, debutantă în rol, a venitcu un frumos lirism în cânt, susținut printr-o frazare limpede și cursivă. Peparcursul serii progresul a fost evident, după unele pianissime ușor „drepte”și acute întrucâtva stridente, a recuperat în continuarea binecunoscutei arii„Chi il bel sogno di Doretta” nuanțele și inflexiunile, așa încât „Ore dolci edivine” a cucerit. Sunete înalte binecentrate au îmbogățit actul al III-lea, sensibilitatea a fost dominantă încitirea scrisorii mamei lui Ruggero, acutele în pianissimo dolce au emoționat.

Pentru mine, realizarea tânăruluitenor peruan de 29 de ani, scund de statură, Iván Ayòn-Rivas (Ruggero), a fostde înaltă clasă. A venit cu un glas plin de armonice nobile, catifelat, cuambitus extins în omogenitate până la acutele de forță, inclusiv în atacuriincisive, dar și cu capabilități de cânt moale și legato. Modelările prin crescendi și diminuendi pe arce de frază îi sunt la îndemână, vădind o tehnicăsuverană. Mai presus de orice, cântă cu o pasiune deșirantă, ce vine dinputernice sentimente lăuntrice, din temperamentul său latin. Fericit oriceregizor ce are șansa să lucreze cu un asemenea creator de personaj. O carierăde mare anvergură îi stă în față lui Rivas.

Rapsodia One FOTO 3 Jacquelyn Wagner și Didier Pieri JPG

Jacquelyn Wagner și Didier Pieri

Poetul Prunier (tenorul Didier Pieri)a avut o exprimare chiar… poetică în dialogurile de pe întreg parcursuloperei, profitând de o muzicalitateplăcută și suficientă emotivitate.

Cu vioiciune și timbru cristalin acântat soprana Mirjam Mesak (Lisette), o prezență atractivă.

Dialogurile, conversația pucciniană auavut nerv și vitalitate. În afara principalilor, totul s-a datorat șicelorlalți interpreți, Vincezo Neri (Rambaldo Fernandez, protectorul Magdei,bariton cu voce frumoasă), Zhihao Ying (Périchaud), Francesco Lucii (Gobin),Davide Battiniello (Crébillon), Ginevra Gentile (Ivette), Ayaka Kiwada(Bianca), Eva Maria Ruggieri (Susy), Ivan Caminiti (Majordomul), GoarFaradzhian (Un cântăreț), Dario Zavatta (Adolfo), Shiori Kuroda (O grizetă),Valentina Pernozzoli (O domnișoară), Taisiia Gureva (Altă domnișoară), ZhihaoYing (Rabbonier).

Rapsodia One FOTO 4 Yuko Tsuchiya și Theodor Ilincăi JPG

Yuko Tsuchiya și Theodor Ilincăi

Theodor Ilincăi, mult aplaudat în Calaf din „Turandot”

Partitura pucciniană nu a prevăzut o încheiereorchestrală la sfârșitul celebrei arii „Nessun dorma”, așa încât aplauzele după„Vincerò! Vincerò!” irump spontan după nota înaltă și glorioasă de Si naturaloprind practic spectacolul, dacă impresionează. Așa a fost pentru tenorulTheodor Ilincăi, ale cărui sunete acute strălucitoare și emise cu facilitate aureprezentat încoronarea prestației. Mă refer chiar și la Do-ul natural acut, prevăzutopțional de compozitor, dar pe care tenorii de anvergură nu se sfiesc să-lemită în actul al II-lea prin fraza „No, no, Principessa altera! Ti vogliotutta ardente d’amor!”. Pentru panașul acutelor, Theodor Ilincăi a sacrificatchiar unele nuanțări.

Rapsodia One FOTO 5 Yuko Tsuchiya JPG

Yuko Tsuchiya în actul al III-lea

În rolul titular a apărut sopranajaponeză Yuko Tsuchiya, ca înlocuitoare a artistei inițial programate, KarineBabajanyan. În confruntarea cu teribilul personaj a venit cu apetențedramatice, voce omogenă și acute scânteietoare, puternice, atacate tăios. Sigurcă scriitura infernală pucciniană a obosit-o către finalul paginilor ce-i suntrezervate și anumite stridențe s-au făcut resimțite.

Doi italieni, tânăra soprană EmanuelaSgarlata și basul Abramo Rosalen au fost Liù și Timur. Cu sensibilitate a cântat soprana cele două ariiimportante ce-i revin, „Signore, asculta” din primul act și „Tu, che di gel seicinta” din cel de-al treilea, în timp ce basul a afișat un timbru plăcut șisobru colorat.

Distribuția a fost completată de Kazuky Yoshida (un Împărat Altoum carenu și-a arătat prin voce senectutea extremă), Giulio Mastrotaro (Ping), DidierPieri (Pang), Francesco Pittari (Pong), Davide Battiniello (Mandarinul),Francesco Lucii (Principele de Persia).

La pupitrul Orchestrei, Corului și Corului de copii ale FestivaluluiPuccini (maestru de cor Roberto Ardigò, maestru al corului de copii ChiaraMariani) s-a aflat tânărul dirijor italian Michele Gamba, bun cunoscător alpartiturii și stilului. A ales pentru spectacolul de la Torre del Lagoversiunea de final compusă de Luciano Berio în 2001, puțin reprezentată în ziuade azi. După cum se știe, marele compozitor italian de secol XX a preluat de laPuccini, ca și înaintașul său Franco Alfano, autorul versiunii inițiale definal (1926), teme specifice din partitura originală, pe care le-a îngemănat cuportative noi, scrise în stil avangardist, dar care păstrează atmsferapucciniană în pofida unui final distilat în piano, opus celui triumfalist allui Alfano.

Dezamăgitoare mi s-a părut mizanscena, autor regizorul Daniele Abbado,cu sprijinul scenografului și maestrului de lumini Angelo Linzalata, adesenatoarei costumelor Giovanna Buzzi.

Judecând după paralelipipedele masive, înalte, cenușii, trei-patru lanumăr care ocupau scena și se mutau act de act, se putea presupune că acțiuneas-ar fi petrecut oriunde. Numai mica scenă cu cortină destinată primului tabloual actului secund, casa celor trei miniștri Ping, Pang, Pong, putea aduce aChina milenară. Ca și mantiile acestora, deși mobilierul de interior eramodern. Frumoasă a fost însă imaginea Lunii, în scena adorației astrului nopțiidin primul act, care părea că răsare deasupra lacului Massaciuccoli. Dacăactele extreme, cu excepția scenei miniștrilor, pot presupune penumbre, actulsecund a fost în întregime neluminat sau, mai bine zis, foarte slab. Măreția șisplendoarea palatului imperial, cu coloristica lui specifică au lipsit. Până șiTurandot a cântat marea arie „In questa reggia” într-o semiobscuritate din carese distingea doar rochia de seară aurie, ca de bar. Tot în semiîntuneric s-adesfășurat și scena întrebărilor sau finalul de act secund. Păcat.

În afara celor două titluri, la ediția cu numărul 68 a FestivaluluiPuccini s-au mai reprezentat „M-ma Butterfly”, „Tosca” și „Boema”, cea din urmăo producție a Lviv National Opera.

Rapsodia One image

Simpatic a fost că înainte deînceperea premierei cu „La rondine”, pe peluza de la intrarea în Teatro all’aperto,o fanfară cânta muzică tradițională de promenadă. Nimic de Puccini…

Foto din spectacole Giorgio Andreuccetti

Citește tot articolul aici

Răspunsuri