Festivalul Naţional de Teatru: UNITER a anunţat selecţia spectacolelor şi structura celei de-a 32-a ediţii

Festivalul Naţional de Teatru: UNITER a anunţat selecţia spectacolelor şi structura celei de-a 32-a ediţii

Rapsodia One

Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru, care se va desfăşura în perioada 5-13 noiembrie, are stabilită deja selecţia pieselor şi structura festivalului, au anunțat azi cei trei curatori, Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu şi Călin Ciobotari, conform site-ul festivalului.

Curatorii, care au vizionat peste 100 de spectacole din întreaga ţară, au ales pentru ediţia de anul acesta spectacole produse în stagiunea 2021-2022.

„Echipa curatorială a FNT 2022 a selectat pentru această ediție exclusiv spectacole produse în stagiunea trecută, 2021-2022. În intervalul 1 iunie – 1 septembrie 2022, am vizionat peste 100 de spectacole din întreaga țară, fizic și online, propuse de teatre de stat și independente, cărora li s-au adaugat spectacole internaționale. UNITER a invitat teatrele să trimită câte două propuneri spre vizionare (depășite ca număr în unele cazuri). Desigur, au intrat în atenția noastră și spectacolele vizionate de fiecare curator de-a lungul stagiunii trecute, chiar dacă nu au fost propuse de teatre”, au anunțat curatorii.

„Alegerea unor spectacole în detrimentul altora, în vederea includerii lor într-un Festival Național de Teatru, nu este nici pe departe o operațiune de tip științific. Asta nu înseamnă, desigur, că alegerea e un simplu act de voință și de gust personal. Am fundamentat deciziile pe principii, criterii, norme”, au mai declarat curatorii.

Conceptul festivalului Granițe fragile. Istorii fluide urmărește abordări și tendințe estetice relevante în teatrul românesc de azi. Cele două categorii ale programului propun spectacole și discursuri performative care invită la posibile interpretări ale conceptului, fără ca acesta să devină un criteriu exclusiv.

Secțiunea Granițe fragile propune observarea unor estetici hibride, iar Istorii fluide grupează spectacole care revizitează relația cu trecutul și interoghează prezentul, recitesc istorii colective și de familie din perspective subiective, chestionează episoade controversate din istoria oficială.

În cadrul FNT 2022, în secţiunea internaţională vor putea fi văzute spectacole invitate din Belgia, Franţa, Polonia, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Germania, Olanda, Luxemburg, Republica Moldova.

FNT 2022 aduce şi o serie de evenimente conexe importante, cu o arie largă de acoperire. „Intersecţii în FNT” include mai multe module ce cuprind spectacole de teatru prezentate în şcoli şi licee din Bucureşti şi ateliere realizate de artiste şi artişti cu grupuri de copii şi adolescenţi, producţii ale facultăţilor de teatru, un târg al cărţii de teatru, cu cele mai relevante apariţii din ultimul an şi întâlniri cu autorii şi autoarele lor, expoziţii dedicate unor personalităţi ale teatrului din România.

Din structura festivalului nu vor lipsi expoziţiile dedicate unor personalităţi ale teatrului din România, dar şi prezentări ale celor mai relevante cărţi de teatru din ultimul an şi întâlniri cu autorii şi autoarele lor.

Foto: FNT

CITEȘTE ȘI: Animest.17: Competiția Minimest, 24 de scurtmetraje și trei copii în juriu

Pictură a lui Ștefan Luchian, scoasă la licitație pentru suma de 145.000 de lei

Expoziţia de pictură „Lumini de flori”, semnată Loredana Popescu Tăriceanu, găzduită de ARCUB, între 22 septembrie și 16 octombrie

Citește tot articolul aici

Răspunsuri