Inevitabilul s-a întâmplat. Lumea se mișcă

Rapsodia One

O lume întreagădeplânge moartea celui mai longeviv și iubit monarh din toate timpurile, ReginaElisabeta a II-a, nu doar a națiunii britanice, ci a sute de milioane de oamenide pe tot mapamondul, de toate etniile, naționalitățile și religiile.

Rapsodia One Regele Charles si Regina Elisabeta  Foto Gettyimages (12) jpg

FOTO Getty Images

De la simpliicetățeni ai mapamondului până la lideri politici actuali, democrați saudictatori, artiști celebri, mulți moși ai rock-ului (Paul McCartney, MickJagger, Ozzy Osbourne) de exemplu, unii chiar decorați, înnobilați șirespectați de Regină, oamenii i-au adus și îi aduc în continuare omagii, îievocă personalitatea.

Până și VladimirPutin, liderul mai mult decât controversat de la Kremlin, considerat dușmanullumii libere și al democrației, invadatorul Ucrainei, politicianul care a declanșatun conflict în curs, acuzat de crime de război și împotriva umanității,adversar declarat al Angliei, a transmis monarhiei britanice un mesaj decondoleanțe, simplu, fără conotații politice privind situația actuală șiimplicarea importantă a britanicilor în sprijinul ucrainenilor.

70 de ani de domnieși 15 premieri ai Regatului Unit s-au scurs într-o eră care se încheie odată cumoartea suveranei britanice, după cum relatează presa internațională la unison,analiștii, politicienii și istoricii zilei, dar și simplii cetățeni ai lumii,martori ai faptelor și vorbelor acesteia.

Peste 85% dincetățenii actuali ai lumii se spune că s-au născut în timpul domniei acesteia.Mulți alții au murit!

Regina păreanemuritoare! Ultimul act de stat public l-a făcut cu două zile înainteadecesului neașteptat pentru opinia publică, prin acceptarea noului primministru al Angliei, Liz Truss, căruia i-a cerut să formeze un nou guvern.

În ultimele douăsăptămâni, s-au stins natural, de bătrânețe și bolile aferente acesteia, doifoști mai lideri ai lumi, fostul președinte sovietic, Mihail Gorbaciov șiRegina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Două personalități,două simboluri ale lumii, reprezentând sisteme politice diferite, antagonice,pe de o parte comunismul și trecerea acestuia la ”comunismul cu față umană”, departea roșie a Cortinei de fier în timpul Războiului rece, pe de altă partevechea democrație a lumii libere și monarhia britanică cu tot ceea ce aînsemnat aceasta de-a lungul timpului în istoria omenirii.

În două săptămânilumea nu doar că a pierdut doi lideri politici importanți, ci a marcat șiîncheierea a două epoci diferite, care au schimbat-o semnificativ după celde-al doilea război mondial încoace.

Inevitabilul s-aîntâmplat chiar acum când lumea este plină de noi frământări, de schimbări, deconflicte, de probleme și provocări esențiale pentru viitorul ei. Iarconflictul militar din Ucraina, alte conflicte latente acum, dar cu potențialede explozie în Asia sau diverse locuri ale globului pământesc, crizeleeconomice, de sănătate sau de altă natură marchează intrarea în alte epoci,diferite total de cele ale marilor dispăruți.

Actualelor crize șiviitoarelor provocări urmașii liderilor decedați în ultimele săptămâni vortrebui să le facă față și să se ridice la nivelul înaintașilor lor. Lumea esteconștientă că o epocă istorică sau alta s-au încheiat, că am intrat în altăepocă și nu știm ce ne vor rezerva epocile care au început și ce au să vină!

Și în România,aproape tradițional, în spiritul și obiceiurile împământenite cu ocaziamorților și înmormântărilor marilor dispăruți, chiar dacă au fost sau nuromâni, se fac tot felul de evocări, se aduc ultime elogii, se vorbește despreviața răposaților, despre urmele lăsate de aceștia în istorie, despre ce aufăcut și n-au făcut de-a lungul vieții, despre orice și despre toate, inclusivdespre viitor. Fără parastase și pomeni!

Vorbește oricine,cine vrea și cine nu vrea-de la ”specialiștii media”, conducătorii actuali,politicieni, lideri de opinie- până la Ilie de la ”sculărie”, cum era o vorbăpe vremuri, și ”țăranii” care dau cu ”sapa” în gura bodegilor sătești. La noi,toți se pricep, toți știu și au ceva de spus.

Iar acum, dupămoartea Reginei, concetățenii noștri parcă emană și un pic de mândrie regalădin moment ce noul rege Charles al III-a, Trăiască Regele!, este consideratde-al nostru, de-al casei! Este un mare prieten al României, care iubeștesincer țara noastră și a făcut pentru ea mult mai multe decât românașii verzicare umblă țanțoș cu iile chinezești pe ei și se bat cu cărămida patriotismuluiîn piept!

Unii dintrechibițarii evenimentelor recente se întreabă retoric, cine le va urma în moartemarilor dispăruți ai lumii, gândindu-se că și fostul nostru președinte IonIliescu, ajuns la o vârstă venerabilă, care prin mesajul transmis la moartealui Gorbaciov ne-a amintit că trăiește încă, acuzat dar nejudecat de crimeîmpotriva umanității, cu ocazia Revoluției din decembrie 1989, ar fi un posibilcandidat la plecarea din această lume. Dar acesta nu a avut anvergura unui marelider politic internațional care a influențat mersul lumii. El a fost doar unlider mic al României, care a influențat moartea și viața românilor.

În funcție de cumvor evolua lucrurile pe frontul ucrainean, în plin conflict politic și militaral ”țarului” Vladimir Putin cu restul lumii libere, în funcție de unitatea șihotărârea marilor puteri, s-ar putea ca în viitorul apropiat să asistăm la unnou deces important. Un prezis deces al epocii acestuia, cu efecte și consecințeimportante nu doar pentru Rusia actuală, ci și pentru Europa și restul lumii.Un deces care să marcheze definitiv sfârșitul comunismului, dictaturii șiînceperea unor noi epoci.

În ceea ce priveșteromânii și România acum, premierulCiucă ne ține conectați la realitate, cu picioarele pe pământ, afirmând că nusunt excluse „scenarii și ipoteze, inclusiv un scenariu negru”,pentru trecerea iern

Citește tot articolul aici

Răspunsuri