Premierul israelian se opune urmăririi penale a soldatului care a împuşcat-o pe jurnalista Abu Akleh

Premierul israelian se opune urmăririi penale a soldatului care a împuşcat-o pe jurnalista Abu Akleh

Rapsodia One

Premierul israelian Yair Lapid a declarat miercuri seară că se opune urmăririi penale în cazul soldatului care a împuşcat-o pe jurnalista americano-palestiniană Shireen Abu Akleh de la postul Al Jazeera, ucisă pe 11 mai în Cisiordania ocupată, transmite AFP.

„Nu voi permite ca un soldat care se proteja de tiruri teroriste să fie urmărit doar pentru a primi felicitări din străinătate”, a spus premierul Lapid în cadrul unei ceremonii militare.

„Aud îndemnuri de a-i urmări în justiţie pe soldaţi după moartea lui Shireen Abu Akleh… nimeni nu ne va impune regulile atunci când ne luptăm pentru viaţa noastră… soldaţii noştri au sprijinul deplin al guvernului”, a adăugat Yair Lapid.

Aceste declaraţii survin după ce Statele Unite au reamintit „importanţa de a se da socoteală” în cazul Abu Akleh. „Statele Unite vor continua să-i încurajeze pe partenerii noştri israelieni să-şi revizuiască cu atenţie politicile privind regulile de angajare (pentru soldaţi)”, a declarat marţi adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel. El a cerut, de asemenea, Israelului să ia în considerare „măsuri suplimentare care să reducă riscul de vătămare a civililor pentru a proteja jurnaliştii şi pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii”.

Luni, armata israeliană a recunoscut „o posibilitate puternică” de a fi ucis-o, dar nu în mod deliberat, pe Shireen Abu Akleh, o recunoaştere cu jumătate de gură, criticată de familia şi susţinătorii jurnalistei.

Jurnalista vedetă a postului Al Jazeera a fost împuşcată în cap pe 11 mai în timp ce transmitea despre un raid militar israelian în tabăra de refugiaţi Jenin din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967.

După moartea lui Shireen Abu Akleh, care purta cască şi vestă antiglonţ pe care scria „Presă”, Autoritatea Naţională Palestiniană şi angajatorul ei, postul Al Jazeera, au acuzat imediat armata israeliană că a ucis-o.

Procuratura militară a Israelului a anunţat luni că „nu a existat nicio suspiciune de act criminal care să justifice deschiderea unei anchete penale de către poliţia militară”, în pofida „probabilităţii mari” ca Shireen Abu Akleh să fi fost ucisă de soldaţii israelieni.

Mai devreme în cursul aceleiaşi zile, ambasadorul SUA în Israel, Tom Nides, şi-a exprimat emoţia în legătură cu moartea jurnalistei în timpul unei întâlniri la Ierusalim cu reprezentanţii presei străine.„Mi se rupe inima pentru ea”, a spus el, potrivit AFP, citată de Agerpres.

ONU şi mai multe mass-media susţin că împuşcătura fatală a venit din partea unui soldat israelian, scenariu considerat „plauzibil” de SUA, care au supus expertizei glonţul, dar au respins totuşi ipoteza unei împuşcături deliberate.

Editor : Liviu Cojan

Citește tot articolul aici

Răspunsuri